Momente de groază astăzi, în plină zi, la Giurgiu! Un șofer a trecut pe lângă moarte după ce a încercat să fure startul în fața trenului, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Gloriei. Din neatenție, grabă sau inconștiență, a forțat bariera și a fost lovit în plin de un tren marfar.
Din primele cercetări a reieșit filmul accidentului care putea fi fatal:
„În timp ce conducea un autoturism pe strada Gloriei, un bărbat de 37 de ani, nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului amplasat la nivelul căii ferate și nici bariera care se afla în curs de coborâre și ar fi fost lovit în plin de un tren marfar, condus de către un bărbat de 50 de ani”, a precizat IPJ Giurgiu.
Pur și simplu a ignorat toate semnalele de avertizare și a intrat pe calea ferată exact când trenul se apropia cu viteză.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, una SAJ și poliția. Ce au găsit a fost o scenă de coșmar: autoturismul lovit de locomotivă, târât câțiva metri și transformat într-un morman de fiare contorsionate.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 37 de ani, a fost găsit blocat în mașină, fiind extras în siguranță de pompieri cu ajutorul accesoriilor specifice – foarfece hidraulice și depărtătoare.
A fost o operațiune contra-cronometru. După ce a fost scos din caroseria strivită, bărbatul, rănit grav, a fost preluat de ambulanță și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Deci nu alcoolul a fost cauza, ci graba și nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
ATENȚIE, ȘOFERI! Poliția Rutieră Giurgiu și CFR fac un apel disperat: OPRIȚI la culoarea roșie a semaforului de la calea ferată, chiar dacă bariera nu s-a coborât complet! Trenul nu poate opri, iar o mașină spulberată de marfar nu are nicio șansă. 5 secunde de grabă vă pot costa viața!








