Polițiștii din Giurgiu au lovit din nou! Doi tineri, o fată și un băiat, au fost reținuți pentru furt calificat și distrugere, după ce au dat o spargere la o locuință din comuna Bucșani!
Incidentul s-a petrecut în urmă cu câteva zile. Ieri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Roata de Jos au fost sesizați prin plângere scrisă, de către un bărbat, cu privire la faptul că autori necunoscuți i-ar fi sustras mai multe bunuri din locuință.
Omul s-a trezit că i-a fost călcată casa! Și nu oricum… În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că, pe 10 noiembrie în jurul prânzului, autori necunoscuți ar fi pătruns prin efracție în anexa locuinței unui bărbat, de 46 de ani, din localitatea Bucșani, județul Giurgiu, de unde ar fi sustras mai multe bunuri din cupru.
Ziua în amiaza mare! În timp ce proprietarul era plecat, hoții au forțat ușa anexei și au golit tot ce era din cupru – un material scump, ușor de vândut la fier vechi!
Dar ca să nu lase urme, au mers mai departe! Aceştia i-ar fi distrus sistemul de fixare al unei camere de supraveghere montată în curtea locuinței. Adică au vrut să scape nepedepsiți, să nu fie filmați! Au crezut că dacă strică camera, nimeni nu-i va prinde! S-au înşelat amarnic!
„În urma cercetărilor efectuate, au fost identificate persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere ca fiind doi tineri (o fată și un băiat), de 21 și 25 de ani, din localitățile Găiseni, respectiv Bucșani, județul Giurgiu”, a precizat IPJ Giurgiu.
Ieri, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, cei doi tineri au fost reținuți, pentru 24 de ore. Astăzi, aceștia vor fi prezentați unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.
Pentru furt calificat și distrugere, legea prevede pedepse cu închisoarea! Acum, procurorii vor decide dacă vor cere arest preventiv sau control judiciar. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale!







