Performanță de excepție pentru Poliția de Frontieră Română și pentru județul Giurgiu! Un polițist de frontieră de la Giurgiu a devenit campion mondial la fotbal-tenis, alături de echipa națională a României.
Este vorba despre agent șef adjunct de poliție Dragoș Bidirean, din cadrul Compartimentului Dispecerat al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași, structură care aparține de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
Dragoș a cucerit titlul suprem de campion mondial în proba de triplu, alături de colegii săi din echipa națională a României, la capătul unui turneu infernal.
Performanța de vis a fost obținută în cadrul Campionatului Mondial de Fotbal-Tenis, desfășurat în perioada 19-24 octombrie, la Famagusta, Cipru, acolo unde s-au adunat cei mai buni jucători din lume. România a dominat competiția și a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Pentru Dragoș Bidirean, acest titlu mondial nu este o întâmplare, ci este rezultatul a ani întregi de muncă, de pasiune, de perseverență și de dedicare totală pentru sport, îmbinate perfect cu o carieră exemplară în uniforma Poliției de Frontieră.
„Suntem mândri de reușita colegului nostru, care demonstrează că profesionalismul, disciplina și spiritul de echipă sunt valori ce pot conduce la performanță atât în activitatea profesională, cât și în competițiile sportive internaționale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
Dragoș Bidirean este exemplul viu că poți excela în ambele planuri: să fii un polițist de frontieră dedicat, care asigură securitatea graniței, și în același timp un sportiv de talie mondială care duce tricolorul pe cele mai înalte culmi.
Felicitări, Dragoș Bidirean, pentru această realizare remarcabilă și pentru modul în care ai reprezentat România și Poliția de Frontieră Română! Giurgiu este mândru de tine!








