Scenele halucinante s-au petrecut în comuna Adunații Copăceni, din judeţul Giurgiu. Un giurgiuvean a confundat groapa de gunoi cu o stradă din comună pentru a scăpa de sacii plini cu deşeuri.
Pe imagini se vede cum omul parchează lângă stradă, într-un loc ferit circulației, ridică portbagajul maşinii şi începe să arunce sacii de gunoi, crezând că nu-l vede nimeni. Ghinion! O cameră de supraveghere amplasată special în acea zonă de primărie, pentru ai descuraja pe cei precum domnul din imagine, surprinde isprava.
Pentru a-l descoperi pe făptaş, primarul Dan Rusu a cerut ajutorul polițiştilor, iar la scurt timp oamenii legii l-au identificat pe autor.
„Un <binevoitor> a considerat că localitatea noastră este locul potrivit pentru a-și arunca gunoiul. Greșeală mare! A fost identificat și adus la Primărie de către polițiștii de la Secția 1 Poliție Călugăreni, cărora le mulțumim pentru colaborare!
Pe lângă frumoasa amendă de 10.000 de lei, domnul a fost obligat să curețe zona pe care a murdărit-o! O lecție scumpă, dar meritată!
După ce și-a primit pedeapsa, omul a recunoscut că a greșit și regretă faptele comise. I-am spus clar: Dacă fiecare aruncă gunoiul la întâmplare, unde s-ar ajunge? Am transforma comuna noastră într-o nouă groapă de gunoi, ca la Glina?!
Cetățenii din Adunații-Copăceni nu sunt obligați să respire aerul infectat de gunoaie! Aici avem aer curat, civilizație și respect pentru mediu! Oricine nu înțelege acest lucru va plăti scump!”, a declarat Dan Rusu, primarul comunei Adunații Copăceni.
Aşadar, aviz amatorilor! Întreaga comună este monitorizată video, Iar angajații vigilenți ai primăriei urmăresc imaginile video non-stop, pentru a-i descuraja de cei care vor să încalce legea. Orice gest de nepăsare va fi taxat pe măsură, transmit responsabilii din primărie.









