11.400 de țigarete descoperite ascunse într-un autoturism, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, 11.400 de țigarete, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă în țară fără documente legale.

Ieri, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autoturism, un cetățean bulgar, în vârstă de 25 de ani. În urma efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, între bancheta din spate, portbagaj și la motor, ascunse și nedeclarate, mai multe pachete de țigări care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc.

 

În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 11.400 de țigarete (570 pachete), inscripționate cu numele unor mărci diferite. Poliţiştii au stabilit faptul că țigările aparțineau cetățeanului bulgar, iar acesta nu a putut prezenta documente de proveniență pentru bunuri.

 

Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 15.960 lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie