Search
Close this search box.
ULTIMA ORĂ

18 ore! Atât a durat incendiul care a mistuit Delta Neajlovului! 60 de hectare de stuf și vegetație uscată s-au făcut scrum! Pompierii au stabilit că focul ar fi fost pus de o mână criminală! Oamenii legii îi caută pe făptaşi

De ieri de la prânz, până în această dimineață pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului de stuf și vegetație uscată, în localitatea Budeni, comuna Comana.

 

Salvatorii au constatat faptul că incendiul se manifestă în multiple focare, pe o suprafață de aproximativ 60 hectare, în interiorul în Deltei Neajlovului.

 

Pompierii au reușit să lichideze focarele de pe mal, însă nu au putut acționa în interiorul Deltei deoarece zona era mlăștinoasă, inaccesibilă autospecialelor de intervenție. Într-un final, au reuşit să intervină cu ajutorul lopeților şi au protejat din calea flăcărilor Mănăstirea Delta Neajlovului, gospodăriile din apropiere și pădurea.

 

La caz au intervenit echipaje din cadrul Stației Colibași, Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Călugăreni, cu patru autospeciale de stingere și o cisternă. De asemenea, la fața locului s-au deplasat reprezentați ai Gărzii de Mediu și Parcului Natural Comana. După mai bine de 18 ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat.

 

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere. Polițiştii de la IPJ Giurgiu au deschis o anchetă în acest caz şi încearcă să dea de făptaşi.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie