Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou s-a născut în satul Basarabi, dincolo de Dunăre, în apropierea oraşului Russe, în secolul al XIII lea. După ce s-a călugarit, şi-a petrecut viata într-o peşteră, pe malul raului Lom. A primit de la Dumnezeu darul de a-şi cunoaşte ziua trecerii sale la cele veşnice.
Când şi-a simțit sfârşitul, s-a aşezat între două lespezi de piatră ca într-un sicriu şi astfel şi-a încredințat sufletul lui Dumnezeu. Moastele sale au rămas mult timp ascunse sub apă. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, o copilă care pătimea din cauza unui duh necurat, aude următoarele cuvinte ale Sfântului Dimitrie: “Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui”. Astfel, părinții copilei aflând de această revelație, au ajuns la locul unde se afla trupul Sfântului, l-au scos şi l-au aşezat în satul Basarabov.
Moaştele Sfântului Dimitrie au ajuns în ţara noastră în anul 1774. Sfântul Dimitrie a fost proclamat Ocrotitor al Bucureştilor în anul 1792 de către mitropolitul Ungrovlahiei, Filaret al II-lea şi a fost canonizat în vremea Patriarhului Justinian Marina.
Pentru că au existat mai multe tentative de furt din sfintele sale moaşte, în 1879 s-a decis ca moaştele Sfântului Dimitrie să fie mutate într-o raclă din argint masiv, confecționată din inițiativa şi cheltuiala episcopului Ghenadie Petrescu al Argeşului. Pe capacul raclei este prezent chipul Sfântului Dimitrie, iar pe părțile laterale sunt opt icoane cu secene din viața Sfântului.
În noaptea de 17 februarie 1918, în timpul ocupației capitalei din timpul primului război mondial, clopotele au răsunat anunțând dispariția moaștelor Sfântului Dimitrie din biserica Mitropoliei de la București.
Câțiva soldați bulgari au furat racla cu moaștele Sfântului vrând să le treacă dincolo de Dunăre. Planurile acestora au fost în scurt timp demascate și Sfântul Dimitrie s-a întors în București, la locul său de cinste. Credincioșii bucureșteni s-au adunat atunci cu zecile de mii, întrucât Sfântul era considerat ocrotitorul cetății Bucureștilor și era foarte iubit pentru că făcea multe minuni și salvase orașul de multe năpaste.
Una dintre minunile făcute de Sfântul Dimitrie a fost în timpul epidemiei de ciumă dintre anii 1813 și 1814, care a izbucnit în a doua zi de domnie a lui Caragea, despre care se spune că a decimat jumătate din locuitorii Bucureștiului și aproximativ 70.000 de persoane la nivelul întregii țări. Lipsiți de orice ajutor, bucureștenii au strigat la Sfântul Ocrotitor al Bucureștilor, iar acesta nu i-a lăsat fără răspuns, căci după ce a fost purtat în procesiune prin oraș și s-au făcut rugăciuni, boala ciumei a încetat.
Sfântul Dimitrie cel Nou a fost proclamat ocrotitor al Bucureștilor în anul 1792, în vremea Mitropolitului Filaret al II-lea (1792-1793). Datorită cinstirii sale, Patriarhul Justinian Marina propune Sfântului Sinod generalizarea cultului său în Biserica Ortodoxă Română și proclamă canonizarea Sfântului Dimitrie în anul 1955. Biserica Ortodoxă Română și cea Bulgară îl prăznuiesc la data de 27 octombrie, zi în care racla cu sfintele sale moaște este așezată spre închinare credincioșilor pe Dealul Mitropoliei, într-un frumos baldachin împodobit cu flori.
