Au promis victoria şi s-au ținut de cuvânt! Giurgiuvenii care au mers sâmbătă la stadionul Marin Anastasovici, nu au regretat! Fotbaliştii de la Dunărea Giurgiu au făcut spectacol pe teren şi au adus cele 3 puncte echipei!
Dacă în prima repriză meciul a fost echilibrat, iar Dunărea Giurgiu a reuşit să schimbe tabela de marcaj în 1-0, grație golului marcat de căpitanul Toni Constantin, a doua repriză a fost una incendiară!
Alb-albaștrii au mai marcat de 6 ori prin dubla lui Robert Cazaciuc și golurile înscrise de Daniel Dicianu și Narcis Ioniță, completate de dubla antrenorului – jucător Andrei Nemțescu, intrat în a doua parte, a meciului.
Dunărea Giurgiu încheie astfel sezonul pe prima poziție, urmând să joace în play-off-ul județean cu formația de pe locul secund din seria nordică.