A fost acțiune, ieri, a polițiştilor şi jandarmilor giurgiuveni, la nivel de judet! Au fost aplicate 167 de sancțiuni, de pesre 73.000 de lei! 9 şoferi au rămas pietoni

Ieri, poliţiștii giurgiuveni, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu, au organizat pe raza întregului județ, acțiuni cu efective mărite având ca scop prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

 

 

Polițiștii și jandarmii giurgiuveni au acționat pentru prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

 

 

Cu această ocazie, au fost aplicate 167 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 73.205 lei, dintre care 61 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991, iar ca măsuri complementare au fost reținute 9 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

 

În perioada de referință, polițiștii giurgiuveni au legitimat 780 de persoane și au efectuat 152 de testări cu aparatul Drager și 19 cu aparatul Drugtest.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie