Accident grav la Joița! Şoferul era băut! O femeie a ajuns inconştientă la spital, după ce autoturismul în care se afla s-a izbit violent de o maşină parcată. 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat a arătat etilotestul pentru şoferul care a provocat accidentul

O femeie, pasager în maşina aflată în mers, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, în localitatea Bâcu. În eveniment au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea fiind parcat.

 

Potrivit martorilor, şoferul ar fi pierdut controlul volanului din cauza neatenției şi a izbit în plin un autoturism parcat.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanță SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM) și un echipaj SAJ.

 

Femeia, în vârstă de 29 de ani, a fost găsită inconștientă, încarcerată în autoturism.Pompierii de la ISU Giurgiu au folosit echipamentul din dotare pentru a extrage victima dintre fiarele contorsionate, iat mai apoi, femeia a fost preluată de SAJ și transportată cu UTIM la un spital din capitală.

 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi pentru consum de băuturi alcoolice la volan.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI