Accidentul s-a petrecut la ora 21.05, pe DC146 A, în localitatea Săbăreni, județul Giurgiu. Primele date, după cercetarea la fața locului, arată că tânărul aflat pe moped nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers.
„Din primele cercetări, a reieșit faptul că, un tânăr, de 21 de ani, din localitatea Popești, în timp ce conducea un moped, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de mers și ar fi fost acroșat de către un autoturism, condus de către un bărbat, de 32 de ani, din județul Dâmbovița.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului mopedului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0, iar tânărului i-au fost recoltate probe biologice de sânge la unitatea spitalicească”, a precizat IPJ Giurgiu.
După verificări, oamenii legii au constatat că tânărul de 21 de ani nu avea permis de conducere.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că tânărul în cauză nu deținea permis de conducerea pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul condus nu era înmatriculat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, a mai adăugat IPJ Giurgiu.









