Accident în urmă cu puțin timp pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Giurgiu! Un șofer de 50 de ani a ajuns la spital după ce nu ar fi acordat prioritate unui alt autoturism

Trafic îngreunat pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din municipiu. Două autoturisme s-au ciocnit violent pe Bulevardul Mihai Viteazul, în urma unui accident provocat, potrivit primelor informații, de neacordarea de prioritate.

 

Impactul a fost atât de puternic încât una dintre mașini a rămas cu partea frontală distrusă, iar celălalt autoturism a fost proiectat pe acostament.

 

      La volanul mașinii care ar fi provocat accidentul se afla un bărbat în vârstă de 50 de ani. În urma coliziunii, acesta a suferit mai multe traumatisme.

 

Martorii au sunat imediat la 112. La fața locului a intervenit în timp record un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Giurgiu. Medicii l-au găsit pe șoferul de 50 de ani conștient. După ce l-au stabilizat și i-au acordat primul ajutor chiar în stradă, victima a fost transportată de urgență la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate.

 

      Din fericire, celălalt conducător auto implicat în accident a scăpat nevătămat, însă în stare de șoc.

 

Polițiștii de la Biroul Rutier Giurgiu au ajuns la fața locului pentru a efectua cercetarea la fața locului și pentru a dirija traficul, care a fost blocat minute bune. Circulația s-a desfășurat cu dificultate până la degajarea carosabilului de resturile de caroserie și lichide scurse de la cele două mașini.

 

      Oamenii legii l-au testat pe celălalt șofer de 19 ani cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Acesta nu consumase alcool. Urmează ca și șoferul rănit, în vârstă de 50 de ani, să fie testat la spital prin recoltarea de probe biologice, conform procedurii.

 

În acest caz, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta va stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului.

 

Poliția Rutieră Giurgiu reamintește conducătorilor auto că Bulevardul Mihai Viteazul este una dintre zonele cu risc crescut de accidente din cauza traficului intens și a numeroaselor intersecții, și face apel la respectarea cu strictețe a regulilor de prioritate și la adaptarea vitezei la condițiile de trafic.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI