În eveniment a fost implicat un singur autoturism, găsit în afara părții carosabile, în pădurea de pe marginea drumului.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ. În sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Tânărul a fost gasit în stop cardio-respirator. Imediat, pompierii au început manevrele de resuscitare, acestea fiind continuate de personalul medical al SAJ și SMURD. În ciuda eforturilor depuse, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.