Tragedia s-a petrecut pe şoseaua Berceni, în sectorul 4. Femeia de 35 de ani s-ar fi angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, împreună cu fiul ei de 2 ani. Într-o clipă de neatenție, un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu a văzut-o şi a izbit-o în plin. Impactul a fost atât de violent, încât trupul femeii a fost aruncat pe sensul opus, unde a lovit alte două autoturisme care aşteptau în trafic.
„Din primele informații, un bărbat în vârstă de 20 de ani, care conducea un autovehicul pe Șos. Berceni, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 50, a surprins și accidentat doi pietoni, respectiv o femeie în vârstă de 35 de ani și un minor în vârstă de aproximativ 2 ani (copilul se afla în cărucior).
În urma cercetărilor desfășurate la fața locului până la acest moment, s-a stabilit că, pe lângă autovehiculul care a acroșat inițial cei doi pietoni, în evenimentul rutier au fost implicate alte două autovehicule aflate în trafic, în coloana aflată în așteptare, pe sensul opus de circulație.
Din verificările efectuate, a rezultat că, în urma impactului inițial, victima, o femeie în vârstă de 35 de ani, a fost proiectată pe sensul opus, unde ar fi avut impact cu alte două autovehicule”, a precizat Brigada Rutieră.
În urma producerii accidentului, femeia a decedat la fața locului. Copilul de 2 ani, rănit şi el, a fost transportat la spital, iar medicii spun că leziunile suferite nu-i pun viața în pericol.
Şoferul vinovat de producerea accidentului a fost testat cu aparatul etilotest şi DrugTest, rezultatul fiind zero. Toți cei trei șoferi implicați în accident, au fost conduși la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice, conform prevederilor legale.
Tânărul aflat la volanul autoturismului care a lovit femeia a fost dus la sediul Brigăzii Rutiere pentru audieri. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore azi-noapte, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Cercetările sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.











