Agenții economici din municipiul Giurgiu riscă sancțiuni dacă nu curăță gheața şi zăpada din fața magazinelor! Aceleaşi obligații le revin şi asociaţiilor de locatari şi celor care locuiesc la casă! Între timp, poleiul aşternut în județul Giurgiu suspendă cursurile

Pline de polei şi gheață, străduțele şi trotuarele din municipiul Giurgiu au devenit adevărate capcane pentru pietonii care s-au încumetat să iasă în această dimineață din casă.

 

Secția de Ortopedie a Spitalului Județean Giurgiu a devenit rapid neîncăpătoare pentru numărul mare de giurgiuveni care au alunecat pe gheață.

 

      Cum circulația rutieră și cea pietonală în municipiu a fost grav afectată de condițiile meteo, trei echipaje ale poliției locale au acționat încă de la primele ore în zonele centrale ale oraşului pentru a conștientiza agenții economici privind obligațiile pe care le au în perioada anotimpului rece.

 

      Regulamentul privind gospodărirea Municipiului Giurgiu, art. 17 arată că ”instituțiile publice, operatorii economici, persoanele fizice și juridice au următoarele obligații:

 

a) să curețe gheața și zăpada imediat după depunere( maxim 24 h) de pe trotuarele din jurul imobilelor, curților, incintelor, sediilor, în fața magazinelor adiacente trotuarelor sau altor suprafețe de teren pe care le au în proprietate sau în folosință, precum și de pe locurile de parcare pe care le dețin și să îndepărteze turturii de gheață de la streașina;

 

b)să împrăștie nisip, sare sau alte materiale antiderapante pe trotuarele adiacente imobilelor și curților pe care le dețin, în caz de polei și gheață”.

 

      Nerespectarea acestor prevederi pot fi sancționate cu amendă între 200-500 lei pentru persoane fizice și între 1000-2500 pentru persoane juridice.

 

Între timp, tot din cauza poleiului, cursurile au fost suspendate în această după-amiază, în județul Giurgiu

„Având în vedere atenționarea meteorologică tip Cod galben de precipitații mixte și polei, aflată în vigoare joi, 22.01.2026, în urmă cu puțin timp Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu s-a întrunit în ședință de lucru extraordinară, pentru a adopta hotărârea conform căreia toate cursurile de învățământ care urmau să se desfășoare în după amiaza zilei de 22.01.2026 în județul Giurgiu sunt suspendate.

Măsura este valabilă numai pentru data de 22.01.2026 și a fost dispusă pentru a fi evitată producerea unor eventuale situații de urgență care să implice elevii, cadrele didactice și ceilalți participanți la actul educațional, în contextul meteorologic actual”, a transmis Instituția Prefectului Giurgiu.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI