Alimentele autohtone primesc o nouă etichetare: „De Origine România – DOR”. Deputatul Alexandru Andrei este unul din inițiatorii proiectului

Ieri, în ședința de plen a Camerei Deputaților, a fost adoptat proiectul de lege care prevede etichetarea anumitor produse cu denumirea ”De Origine România – DOR”, proiect printre ai cărui inițiatori se numără şi deputatul PNL Giurgiu, Alexandru Andrei.

 

„Prin schema introdusă de noua lege, producătorii şi procesatorii români pot garanta faptul că produsul alimentar pus la vânzare este realizat pe teritoriul României şi fabricat din materii prime de origine românească.

Începând cu anul 2024, Ministerul Agriculturii va asigura din bugetul propriu resurse financiare pentru promovarea în ţară şi în străinătate a schemei de certificare voluntară <De Origine România – DOR>”, a precizat deputatul Alexandru Andrei.

 

Schema va fi aplicată cu respectarea procedurii de notificare prevăzută în Directiva (UE) 2015/1535 referitoare la procedura de furnizare de informaţii în domeniul reglementărilor tehnice şi al normelor privind serviciile societăţii informaţionale. Această schemă va fi valabilă pe tot teritoriul României şi va permite etichetarea produselor agroalimentare care utilizează în procesul de fabricaţie materii prime de bază de origine românească.

 

Pentru a beneficia de etichetare, produsul agroalimentar trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici specifice:

 

1. În cazul produselor neprelucrate, producţia, cultivarea sau reproducerea, inclusiv recoltarea şi mulsul, în cazul vacilor, ovinelor şi caprelor, să aibă loc pe teritoriul României;

 

2. În cazul cărnii, aceasta trebuie şi să fie obţinută de la animale născute, crescute şi sacrificate pe teritoriul României;

 

3. În cazul produselor de origine animală, altele decât carnea, acestea trebuie şi să fie obţinute de la animale crescute în țară;

 

4. În cazul produselor prelucrate, fabricarea acestora se va face din produse neprelucrate, în conţinutul cărora este permisă utilizarea, în cantitate de până la 25% din greutatea acestora, conform reţetei, a unor ingrediente ce nu pot fi înlocuite cu ingrediente similare produse în România.

 

 

Solicitanţii trebuie să transmită Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale un dosar cu următoarele documente:

– atestat de producător;

– caiet de sarcini care să conţină fotografia şi caracteristicile specifice fiecărui produs agroalimentar ingrediente, formă, mod de ambalare, flux tehnologic;

– cerere tip de certificare voluntară ”De Origine România – DOR ”;

– declaraţie pe proprie răspundere care să ateste originea ingredientului primar;

– declaraţie pe proprie răspundere privind arealul în care se produce şi/sau procesează fiecare produs pentru care se solicită certificarea şi înregistrarea;

– lista produselor pentru care se solicită certificarea şi înregistrarea;

– numărul autorizaţiei sau înregistrării sanitar-veterinare pentru locaţia în care se produc şi/sau procesează produsele agroalimentare pentru care se solicită certificarea şi înregistrarea.

 

Dacă îndeplinesc toate condițiile de mai sus, beneficiarii vor utiliza logo-ul ”De Origine România – DOR”. Cum Camera Deputaților este, for decizional, următoarea etapă este promulgarea legii de către președintele României. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii ”DOR”, Guvernul, la propunerea Ministerului Agriculturii, va aproba prin hotărâre normele metodologice de aplicare.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI