Un eveniment special organizat în cadrul campaniei de prevenire a consumului de droguri, „Alive, not High” a avut loc astăzi la Școala Gimnazială Nr.1 Malu Spart şi la Școala Gimnazială Nr.1 Bolintin Vale.
Evenimentul organizat de vicepreşedintele Consiliului Județean, Elisabeta Mihalcea în colaborare cu Agenția Națională Antidrog, a fost un prilej de a discuta cu elevii și a-i determina să înțeleagă mai bine pericolele consumului de droguri, oferind totodată o oportunitate pentru oamenii interesați să se implice în eforturile de a crește gradul de conștientizare cu privire la această problemă majoră.
“În fața unui fenomen atât de grav precum consumul de droguri în școli avem două variante: ne uităm șocați cum copiii noștri cresc într-un astfel de mediu toxic sau luăm atitudine. Am ales a doua variantă.
Alive, not high. Este îndemnul sub care am demarat campania CJ Giurgiu de prevenire a consumului de droguri în școli, printr-un eveniment organizat astăzi la Școala Gimnazială nr. 1 Malu Spart.
În prezența doamnei Nicoleta Pauliuc, președinta Comisie de Apărare din Senatul României și a reprezentanților Agenției Naționale Antidrog și Inspectoratului de Poliție Giurgiu, am discutat cu elevii despre pericolele consumului de droguri și cum pot să evite astfel de tentații. Subiectul, deloc ușor, a fost abordat într-o manieră interactivă, cu multe informații valoroase pentru copii”, a declarat preşedintele Consiliului Județean, Elisabeta Mihalcea.
Mai mulți specialiști prezenți la eveniment, au abordat subiectul într-un mod interactiv și informativ. De asemenea, cei prezenți au avut ocazia de a se întâlni cu profesioniști din domeniu și reprezentanți ai societății civile care sunt implicați activ în prevenirea consumului de droguri și tratarea dependenței.
Proiectul va continua şi în alte școli din județul Giurgiu, în perioada imediat următoare. “Nu avem voie să ignorăm acest fenomen, iar prevenția este cea mai utilă abordare. Pentru viitor și pentru copiii noștri”, a mai precizat Elisabeta Mihalcea.