Angajații Direcției Județene de Transport Giurgiu au montat, în ultimele zile, mai multe indicatoare de atenționare, după ce numărul accidentelor în care au fost implicate animale sălbatice s-au înmulțit

Direcția Județeană de Transport, aflată în subordinea Consiliului Județean Giurgiu, a montat mai multe indicatoare de atenționare a conducătorilor auto, cu privire la animalele sălbatice care ar putea pătrunde pe partea carosabilă a drumurilor județene. Decizia a venit după ce numărul accidentelor rutiere în care au fost implicate animale sălbatice s-au înmulțit, în ultimele luni.

 

„Pe fondul înmulțirii accidentelor rutiere datorate animalelor sălbatice, Direcția Județeană de Transport Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic Giurgiu, a montat în toate zonele drumurilor județene ce traversează liziere sau zone de pădure, indicatoare rutiere “Atenție Animale”. Rugăm participanți la trafic să conducă cu atenție sporită în aceste zone pentru a evita orice pericol”, ne-a declarat directorul DJT Giurgiu, Daniel Cărpuşor.

 

 

În total, au fost montate un număr de 12 indicatoare cu avertizarea “Atenție Animale”, pe drumurile județene 411, 412 și 603

 

Indicatoarele au fost amplasate strategic, în zonele identificate ca fiind tranzitate de animale sălbatice, decizia venind după discuții şi consultări cu autoritățile de mediu și specialiștii în conservarea naturii, asigurând astfel, o implementare eficientă și coerentă a acestora.

 

 

Amplasarea semnelor de atenționare reprezintă o inițiativă menită să reducă riscul de accidente și să contribuie la protejarea atât a participanților la trafic, cât și a animalelor sălbatice aflate pe raza județului Giurgiu.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI