Un cod galben de vânt va intra în vigoare în această noapte, la ora 23:00, și va fi valabil până luni dimineață, la ora 10:00. Potrivit meteorologilor vântul va avea intensificări și va bate cu viteze de 50-70 km/h.
Pentru a preveni situațiile de urgență, ISU Giurgiu recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
– fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
– nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
– nu atingeți firele căzute la pământ.
Reamintim faptul că în condiții de vânt puternic folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind interzisă. Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la locuințe, anexe gospodărești, păduri, rețele de electricitate etc.









