Una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii ortodoxe, Naşterea Maicii Domnului sau Sântămaria Mică, este prăznuită în 8 Septembrie.
Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este considerată şi sărbătoarea care desparte lunile de vară de cele de iarnă. Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit, iar informaţii despre această sărbătoare nu se găsesc în Sfintele Evanghelii, decât în tradiţia Bisericii.
Naşterea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, dar mărturii despre existenţa ei nu există decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu.
În secolul al V-lea, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului era deja menţionată în documentele siriene ale vremii. Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalimul, oraşul sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi Biserica zidită pe acest mormânt.
Sfântul ei trup, a fost pus de Sfinţii Apostoli într-un mormânt din Grădina Ghetsimani. După înmormântare „trei zile continuu s-au auzit vocile îngerilor”, care îi aduceau cântări de laudă, după care un nor luminos, a cărui strălucire nu avea asemănare, a învăluit-o sub privirile Sfinţilor Apostoli.
Sfinţii Părinţi afirmă că Maica Domnului a fost înviată de Fiul ei şi înălţată prin puterea Fiului ei cu trupul la cer. Nici nu se putea ca Maica Vieţii să fie sortită putreziciunii. Mărturie stă apostolul Toma care, nefiind prezent nici de această dată, prin pronia divină, la punerea în mormânt a Maicii Domnului, sosind trei zile mai târziu, a dorit să deschidă mormântul. Însă intrând într-însul, a aflat doar sicriul cu acoperământul și brâul ei, odoare sfinte, care au fost duse ulterior în Biserica Vlaherne din Constantinopol.
Această mărturie a fost principalul argument al învierii şi mutării cu trupul la cer a Maicii Domnului, după cum de altfel va mărturisi Sfântul Iuvenalie al Ierusalimului la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), sinod în care s-a stabilit definitiv doctrina marială privind maternitatea şi pururea fecioria Maicii Domnului înainte, în timpul şi după naşterea lui Iisus. Pururea fecioria ei este evidenţiată de altfel şi în icoanele Maicii Domnului prin cele trei stele.
Totodată, din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.
În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite. Totodată, la sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla totodată cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoane şi care mai apoi sunt bune pentru vindecarea anumitor boli.
