După ore de audieri, polițiştii de la IPJ Giurgiu l-au reținut pe atacatorul fetiței, pentru 24 de ore, iar astăzi va fi dus la Parchet cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
“Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, tânărul bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe a fost retinut, pentru 24 de ore.
Astăzi, 12 aprilie a.c., acesta va fi prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale”, a precizat IPJ Giurgiu, în urmă cu puțin timp.
Între timp, copila de 13 ani a ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu, din capitală, după ce medicii de la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, au reuşit să o stabilizeze.
“Pacienta 13 ani, agresiune fizica din relatarile ei, multiple plagi taiate (peste 20) scalp, cervical posterior si bilateral, (penetranta probabil in faringe cea din dreapta), faciale , torace posterior, membre superioare bilateral si genunchi stang. S-a practicat sutura hemostatica in sala de operatii pentru o parte din ele ulterior transferata catre S.C.U.C Grigore Alexandrescu, constienta, cooperanta, stabila hemodinamic si respirator”, a precizat Gigi Dragomir, directorul medical al SJU Giurgiu.
Scenele de groază s-au petrecut, ieri, în comuna Frăteşti, județul Giurgiu. Într-un acces de furie, iubitul fetei, un tânăr de 20 de ani, i-a aplicat multiple lovituri de cuțit copilei de 13 ani. Imediat după atac, bărbatul a încercat să fugă, dar polițiştii l-au prins la Remuş.