“Tabloul visurilor” este titlul atelierului de creație desfășurat în data de 26 septembrie 2023 la Complexul de Servicii Sociale Giurgiu, structură rezidențială din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.
La acest atelier de creație au participat 20 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, beneficiari de măsură de protecție specială în cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu. Activitatea a fost organizată de Fundația “Dana Voiculescu pentru solidaritate”, ai carei reprezentanți s-au aflat în mijlocul copiilor.
Atmosfera a fost animată de mascota Minnie, care i-a implicat pe copii în jocuri recreative și a realizat face painting. Reprezentanții fundației le-au oferit copiilor cărticele de colorat, plastilină, creioane coloarate, penare, precum și un tort și băuturi răcoritoare.
“Am venit la Giurgiu cu bucuria de a le dărui copiilor clipe frumoase petrecute împreună. Sperăm să ne revedem curând la acțiuni similare”, a declarat Dana Voiculescu, fondator al Fundației.
Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu adresează mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea acestei activități derulate în beneficiul copiilor.