Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de caniculă, valabil mâine, în județul Giurgiu. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură – umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor atinge valori de 39-41 de grade, iar cele minime se vor situa între 19 și 25 de grade. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost stabilite spațiile de distribuire a apei potabile în perioadele cu temperaturi ridicate (peste 35 de grade Celsius), dar şi puncte de distribuţie a apei potabile pentru persoanele aflate în tranzit, puncte aflate în interiorul farmaciilor din municipiul Giurgiu.
Pentru a trece cu bine de această perioadă caniculară, specialiştii de la ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri:
– efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
– evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
– purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
– evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
– consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
– mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
– păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
– nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.









