Meteorologii de la ANM au emis în urmă cu puțin timp o atenționare de caniculă, pentru mâine, valabilă în județul Giurgiu.
Potrivit specialiştilor se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37-39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa între 18 și 24 de grade.
Pentru a trece cu bine de această perioadă, specialiştii de la ISU Giurgiu ne recomandă să evităm creşterea temperaturii, având grijă să:
– limităm utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
– menţinem închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
– scădem temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
– reglăm aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.









