ULTIMA ORĂ

Autoutilitară în flăcări, pe DN5, în urmă cu puțin timp. Flacăra ar fi pornit de la o scânteie

O autoutilitară a luat foc, în această după-amiază, pe DN 5 în apropierea localității Adunații-Copăceni. Evenimentul s-a produs pe sensul de mers către București.

 

Conducătorul auto a auzit un zgomot la motor, a oprit pe partea dreaptă și a constatat faptul că a izbucnit un incendiu. Acesta, ajutat de alți participanți la trafic, a reușit să scoată coletele pe care le transporta din remorcă.

 

 

În scurt timp, flăcările s-au extins de la compartimentul motor și au ajuns la cabină.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere. Aceștia au stins incendiul în limitele găsite și au oprit propagarea flăcărilor la liziera de pe marginea drumului.

 

Cel mai probabil evenimentul a fost provocat de scânteile mecanice care au aprins uleiul de la motor.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI