Incidentul s-a petrecut ieri. Polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin Vale, în timp ce își executau atribuțiile de serviciu, pe strada Palanca, din localitatea Bolintin Vale, județul Giurgiu, au oprit pentru control un utilaj agricol, condus de către un bărbat, de 66 de ani, din comuna Găiseni.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.