Incidentul s-a petrecut anul trecut, cu două zile înainte de Crăciun, în municipiul Giurgiu. Proprietarul a observat că i-a duspărut maşina şi a sunat la 112.
Alertați, polițiştii au venit la fața locului, au adunat probe şi au discutat cu posibilii martori. La final, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru furt calificat.
În urma anchetei, polițiştii l-au depistat pe suspect, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Izvoarele, județul Giurgiu. Pe baza probatoriului şi în urma audierilor, anchetatorii au decis să-l rețină pe bărbat pentru 24 de ore. Ieri, instanța a decis cercetarea giurgiuveanului în stare de libertate.
„La data de 23 decembrie 2023, ora 09.30, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că i-ar fi fost sustras autoturismul parcat în fața locuinței.
În temeiul sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa operativă, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 2023, persoane necunoscute ar fi sustras din fața locuinței apelantului, un autoturism. Prejudiciul creat este de 1.000 de euro.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În urma cercetărilor și a investigațiilor efectuate de către polițiști, a fost identificată persoana în cauză, ca fiind un bărbat, de 39 de ani, din comuna Izvoarele, județul Giurgiu.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, acesta a fost reținut, pentru 24 de ore.
Ieri, 29 martie a.c., bărbatul va fi prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale”, a precizat IPJ Giurgiu.









