“La data de 15 mai, ora 20.05, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Ghimpați au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, de 46 de ani, din localitatea Ghimpați, județul Giurgiu, cu privire la faptul că, fostul său ginere ar fi provocat scandal la domiciliul acesteia și ar fi tras cu o armă, în geamurile locuinței.
În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 23 de ani, din municipiul București, față de care Judecătoria Giurgiu a emis, în luna aprilie a.c., un ordin de protecție.
De asemenea, a reieșit faptul că, bărbatul în cauză nu figurează ca fiind deținător legal de arme sau muniții.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și încălcarea ordinului de protecție”, se arată în comunicatul emis de IPJ Giurgiu în urmă cu puțin timp.