Descoperirea a fost făcută de polițişti în urma unui apel la 112. Cel care a anunțat poliția a fost un vecin care a simțit un miros puternic de cadavru. Ştiind că bătrânul era dispărut din luna noiembrie, omul a decis să anunțe poliția.
Oamenii legii au sosit imediat la fața locului şi după căutări printre gunoaie, l-au găsit pe bătrân îngropat sub deşeuri, în stare de putrefacție. La fața locului sunt în acest moment criminaliştii şi efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat cu bărbatul.
Interesant este faptul că, în urmă cu mai bine de o săptămână, bătrânul fusese dat dispărut, iar polițiştii au căutat inițial printre gunoaie, cu ajutorul unui câine specializat, dar nu l-au identificat la acel moment.
Între timp, la fața locului se află şi angajații GSP care au început ridicarea deşeurilor menajere din curtea bărbatului. Tonele de gunoaie au fost aduse şi depozitate în curte, de bătrânul care părea să fi făcut o pasiune pentru deşeuri. Mai grav este că de acest “tratament” au beneficiat până azi, şi vecinii bărbatului. Din luna septembrie 2017 şi până în decembrie 2023, omul a fost sancţionat contravenţional de 14 ori de către Poliţia Locală! În zadar! Bărbatului nu i-a păsat de amenzi şi a continuat să adune gunoaie în propria ogradă, spre exasperarea vecinilor.
După finalizarea cercetării la fața locului, trupul bărbatului va fi preluat de Serviciul de Medicină Legală Giurgiu, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morții. La prima vedere, pe trupul bătrânului nu au fost descoperite urme de violență.












