Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe DN5, în afara localității Daia.
Evenimentul a avut loc pe sensul de mers spre capitală, fiind implicat un singur autoturism. Aceasta a fost găsit în afara părții carosabile, în șanțul de pe marginea drumului.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SAJ și Poliția. Conducătorul auto și doi pasageri au ieșit singuri din autoturism, fiind conștienți și cooperanți.
O tânară, în vârstă de 18 ani, și un tânăr de 20 de ani au fost preluați de echipajele SAJ și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Giurgiu. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.