Campania PNL Giurgiu, în județ, continuă! La Frăteşti, deputatul Alexandru Andrei l-a însoțit pe străzile din comună, pe primarul Gabriel Pană, în timp ce la Mârşa, doamna primar Virginia Drăgan, l-a avut alături pe senatorul Toma Petcu, candidat la funcția de preşedinte CJG

După patru ani în care a schimbat radical aspectul comunei, primarul Gabriel Pană s-a prezintat în fața concetățenilor săi din Frătești, solicitându-le încrederea și votul, pentru un nou mandat.

 

„L-am însoțit pe primarul Gabriel Marian Pană pe străzile recent reabilitate din satul Remuș, unde am discutat cu cetățenii, prezentându-le programul politic al PNL pentru Frătești și județul Giurgiu.

Toate satele comunei Frătești vor beneficia de cele mai eficiente proiecte de dezvoltare, primarul Gabriel Marian Pană stabilind ca principale obiective pentru următorul mandat modernizarea infrastructurii, îmbunătățirea utilităților și atragerea de fonduri europene pentru diverse proiecte comunitare, precum și aducțiunea de gaze, proiect la care se lucrează deja, ducând la dezvoltarea reală a comunei Frătești, comună aflată în imediata vecinătate a municipiului reședință de județ”, a precizat deputatul PNL Giurgiu, Alexandru Andrei.

 

 

La Mârşa, doamna primar Virginia Drăgan, candidează pentru al cincilea mandat. A luat la pas străzile din comună, împreună cu zeci de simpatizanți PNL, pentru a discuta cu locuitorii şi a le explica paşii pe care îi va parcurge după alegerile din 9 Iunie, pentru modernizarea localității. Pe lângă localnicii care i-au foat alături, Virginia Drăgan a fost însoțită pe străzi, de senatorul Toma Petcu.

 

 

„În plină campanie electorală, am avut plăcerea să particip la marșul de susținere a doamnei Virginia Drăgan, care candidează pentru al cincilea mandat de primar al comunei Mârșa.

Viziunea doamnei Drăgan de a transforma Mârșa într-un „acasă” pe care oamenii și-l doresc, reflectă o dedicare profundă față de comunitate și o înțelegere clară a nevoilor cetățenilor comunei.

Doamna Virginia Drăgan, un primar foarte iubit și respectat, a ales să se alăture Partidului Național Liberal, pentru a face parte din echipa mea, consolidând astfel marea familie PNL.

În mandatul care urmează, în calitatea mea de președinte al Consiliului Județean Giurgiu, îmi asum angajamentul de a fi alături de doamna primar în toate proiectele importante de dezvoltare a comunei Mârșa. Prin colaborarea noastră, ne vom asigura că Mârșa nu doar că va prospera, dar va deveni un loc unde fiecare cetățean se poate simți cu adevărat acasă. Mulțumesc și mult succes, doamna primar Virginia Drăgan”, a declarat Toma Petcu.

 

Comandat de Partidul Național Liberal – PNL Giurgiu, realizat de SC Breaking News Giurgiu SRL

CMF 21240015

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI