Pe Kyra, o cătelușă din rasa pointer englez, am cunoscut-o astăzi, pe un câmp din localitatea Stănești. Dispăruse de aseară, iar stăpânul a căutat-o toată noaptea. În cele din urmă, a auzit-o lătrând într-o fântână dezafectată, iar de dimineață a cerut ajutorul pompierilor pentru că singur nu ar fi reușit să o salveze.
„Avem două cățelușe din aceeași rasă, dar foarte diferite ca temperament. Kyra este independentă și năzdrăvană, iar atunci când le scoatem la plimbare îi place să alerge și să se bucure de tot ce o înconjoară. De data aceasta, s-a rătăcit. Nu știu cum a ajuns aici … Are peste 20 de kg, să știți! Nu va fi ușor să o scoateți.” ne-a povestit stăpânul său.
„Important este că ați găsit-o și că o putem salva”, l-a liniștit George, unul dintre pompierii care au intervenit la caz.
În același timp, verifica zona. Era o fântână dezafectată, cu adâncime de aproximativ 12 metri. După atâtea ore petrecute în întuneric, într-un spatiu îngust, Kyra simțea că va primi ajutor și era din ce în ce mai agitată.
Din fericire, nu a durat mult și a ajuns din nou în brațele stăpânului său, iar bucuria pe care amândoi au simțit-o nu poate fi descrisă în cuvinte. Cu ochii blânzi și plini de recunoștință, cățelușa nu s-a mai dezlipit nici de pompierii care au salvat-o și nici de cel care o îngrijește în fiecare zi și îi oferă afecțiune.