Later edit:
Soția bărbatului de 30 de ani, implicat în incident, ne-a contactat în urmă cu puțin timp pentru a clarifica cele întâmplate: „Cel care a pornit scandalul a fost şoferul maşinii. A plecat, apoi s-a întors pus pe scandal. L-a lovit intențiionat şi a fugit de la locul accidentului! Soțul meu s-a urcat pe maşină în momentul în care şoferul deja accelerase. Soțul meu nu a avut niciun cuțit în mânā! Nici nu a avut intenția de a frâna, şoferul care l-a lovit!”
Scenele şocante s-ar fi petrecut ieri noapte, pe strada Nicolae Titulescu, din municipiul Giurgiu. În urma unui conflict spontan, un bărbat cu un cuțit s-ar fi urcat pe capota unui autoturism aflat în trafic şi l-ar fi amenințat pe bărbatul de la volan.
Speriat, şoferul ar fi încercat să depăşească un alt vehicul oprit, iar bărbatul de pe capotă s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut.
„La data de 4 aprilie, ora 02.08, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie cu privire la faptul că, pe strada Nicolae Titulescu, din municipiul Giurgiu, un pieton ar fi fost lovit de un autoturism.
În temeiul sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa operativă, fiind găsiți un autoturism abandonat și un pieton rănit, în persoana un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Giurgiu, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din primele cercetări, a reieșit faptul că, la data de 4 aprilie, ora 02.00, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul de 30 de ani ar fi ieșit pe partea carosabilă a străzii Nicolae Titulescu, având un cuțit în mănă și s-ar fi urcat cu picioarele pe capota unui autoturism, oprit pe mijlocul străzii.
La volanul autoturismului oprit se afla un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Giurgiu.
În timp ce bărbatul de 30 de ani se afla pe capotă, conducătorul autoturismului ar fi încercat să depășească un alt vehicul oprit în fața sa, moment în care bărbatul de pe autoturism s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de pe mașină, pe partea carosabilă, lovindu-se în zona capului.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu privire la consumul de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri”, a precizat IPJ Giurgiu.
Totodată, după producerea incidentului, din trafic, un alt bărbat, de 28 de ani, din municipiul Giurgiu, care avea anulat dreptul de a conduce, ar fi sustras cheile unui autoturism, pe care l-ar fi condus, pe strada Nicolae Titulescu și ar fi intrat în coliziune cu autoturismul de pe care ar fi căzut bărbatul de 30 de ani. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în fațada unui imobil.
Cazul nu se încheie aici! În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul de 30 de ani, ar fi condus în aceeaşi noapte un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.
„De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de pe capota autovehiculului ar fi condus, în noaptea de 3 spre 4 aprilie a.c., un autoturism, pe strada Nicolae Titulescu, din municipiul Giurgiu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice”, a mai adăugat IPJ Giurgiu.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, furt în scop de folosință, distrugere și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.









