Remorca unui autotren a luat foc, în această după-amiază, pe A1 București-Pitești. Evenimentul s-a produs la km 15, pe sensul de mers spre capitală.
Din fericire, conducătorul auto nu a fost rănit. Acesta a observat fum ieșind din remorcă, a oprit pe banda de urgență și a decuplat capul tractor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu trei autospeciale de stingere. Salvatorii au constatat faptul că remorca era încărcată cu diverse cablaje auto și ardea generalizat, iar flăcările s-au extins și la vegetația uscată de pe marginea drumului, pe o suprafață de aproximativ 20 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic. În continuare, pompierii rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.