Search
Close this search box.
ULTIMA ORĂ

Clipe de panică pentru o familie din Bolintin Deal! Un bărbat şi-a amenințat cu toporul familia, iar mai apoi a distrus o masă aflată în curte. Bărbatul l-ar fi agresat şi pe fiu, iar soției i-ar fi rupt o bijuterie. Speriați, oamenii au alertat polițiştii

“La data de 8 iulie a.c., ora 21.45, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, din comuna Bolintin Deal, județul Giurgiu, cu privire la faptul că are un conflict cu socrul său.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări, a reieșit că, un bărbat, de 51 de ani, din localitatea Bolintin Deal, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi amenințat cu un topor membrii familiei sale, creându-le acestora o stare de temere.

Ulterior, bărbatul ar fi distrus cu toporul o masă din curtea locuinței și ar fi rupt o bijuterie aparținând soției sale. De asemenea, acesta l-ar fi agresat fizic pe fiul său, un tânăr, de 26 de ani.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și violență în familie, fiind întocmit formular de evaluare a riscului, conform prevederilor legale, constatându-se faptul că există risc iminent, motiv pentru care pe numele bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu.

Ieri, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, acesta a fost reținut, pentru 24 de ore. Astăzi, bărbatul va fi prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale”, a precizat IPJ Giurgiu.

 

 

 

 

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI