Cod galben de caniculă, mâine în județul Giurgiu

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de caniculă, valabil mâine în județul Giurgiu.

 

Valul de căldură se va extinde, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 25 de grade.

 

Reamintim faptul că pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost stabilite spațiile de distribuire a apei potabile în perioadele cu temperaturi ridicate (peste 35 de grade Celsius), astfel:

– Direcţia de Impozite şi Taxe Locale – str. Tineretului, nr. 209 (fost punct termic 64) și str. 23 August;

– Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Giurgiu – str. 1 Decembrie 1918, nr. 60;

– Centrul de Informare şi Promovare Turistică Giurgiu – Parcul Mihai Viteazul;

– Primăria Municipiului Giurgiu – bulevardul Bucureşti, nr. 49-51;

– Primăria orașului Bolintin Vale – str. Libertății, nr. 1;

– Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu” – str. Republicii, nr. 1.

 

De asemenea, puncte de distribuţie a apei potabile pentru persoanele aflate în tranzit ce care ar putea fi afectate de caniculă vor fi în interiorul farmaciilor din municipiul Giurgiu.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI