ANM a emis un nou cod portocaliu de caniculă, valabil până mâine dimineață la ora 10:00.
Fenomene vizate: val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat
În județul Giurgiu, valul de căldură se va menține intens, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 37…39°C, iar cele minime se vor situa între 20 și 23°C, caracterizând o noapte tropicală.
Recomandări pe timp de caniculă:
Evitați deplasările și activitățile în exterior în intervalul orelor cu temperaturi ridicate. Consumați suficientă apă, evitați alcoolul și băuturile cu cofeină. Purtați haine lejere, deschise la culoare, protejați-vă cu pălărie și ochelari de soare.
Nu lăsați copiii sau animalele singure în mașini parcate. Mențineți contactul cu persoanele vulnerabile din familie. În cazul apariției simptomelor de insolație sau epuizare termică, solicitați imediat ajutor medical.









