Comuna Ogrezeni continuă dezvoltarea cu ajutorul fondurilor europene! În curând, încep lucrările la canalizare, iar în paralel primăria va începe lucrările şi la stația de epurare

Investițiile propuse în UAT Ogrezeni fac parte din proiectul “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județul Giurgiu”, cu o valoare de aproximativ 348 milioane euro şi se adresează unui număr de 20 de unități administrativ-teritoriale din județ.

Obiectivul general al proiectului este de a oferi o strategie regională de dezvoltare a sectorului de apă şi de apă uzată, astfel încât să fie în concordanță cu obiectivele generale negociate de România în cadrul procesului de aderare şi post-aderare.

 

„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județul Giurgiu”, reprezintă continuarea strategiei anterioare aferentă proiectului finanțat din Fondul de Coeziune prin POS Mediu 2007 – 2013, Axa Prioritara 1, „Extinderea şi reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Giurgiu”.

 

Scopul principal al proiectului este acela de a creşte nivelul de colectare şi epurare a apelor uzate urbane, precum şi a gradului de asigurare a alimentarii cu apă potabilă a populației.

De altfel, măsurile de investiții sunt menite să asugure:

– pentru alimentarea cu apā – furnizarea de apă potabilă la standardele prevazute de Directiva CE privind apa potabilă; asigurarea cu apă a populației; asigurarea calității serviciilor de apă conform principiilor de maximizare a eficienței de cost şi a calității în operare şi suportabilității populației;

– pentru sectorul de apă uzată – creşterea calității apei de suprafață prin minimizarea efectelor determinate de aşezările urbane; colectarea apei uzate şi asigurarea transferului acesteia la stația de epurare; reducerea riscului asupra sănătății prin extinderea rețelei de canalizare în zonele neacoperite şi reducerea riscului de poluare a apei subterane şi de suprafață; asigurarea calităţii serviciilor de apă uzată conform principiilor de maximizare a eficienței de cost şi a calității în operare şi suportabilității populației; reducerea poluării râulurilor cauzate de apele uzate epurate necorespunzător.

Comuna Ogrezeni beneficiază de aceste investiţii extrem de importante pentru populația din comunitate şi primăria, prin bani europeni, va înființa sistemul de canalizare în localitate.

Prin acest proiect, la Ogrezeni se propune înființarea rețelei de canalizare menajerā cu o lungime totală de 22,33 km, din conducte PVC, având diametre între 250 – 400 mm, 11 stații de pompare apā uzatā şi conducte de refulare. Pe traseul colectoarelor de canalizare au fost prevazute 1.420 racorduri noi.

Valoarea investiției este de 21,7 milioane lei, iar lucrările se referă la:

a) Lucrāri de construcție

b) Furnizarea şi montarea utilajelor şi echipamentelor tehnologice

c) Testare şi punere în funcțiune

d) Monitorizarea şi acordarea de asistență/consultanța personalului responsabil pe parcursul Perioadei de Notificare a Defectelor, atunci când este necesar.

Procedura de achiziție a fost finalizată şi urmează semnarea contractului.

      În ceea ce priveşte stație de epurare, clusterul Ogrezeni are în componență localităţile Ogrezeni, Malu Spart şi Crevedia Mare. Apa uzată colectatā din cluster va fi transportată şi epurată în cadrul stației de epurare nouă Ogrezeni.

 

Statia de epurare Ogrezeni are o capacitate 9.407 l şi este amplasată în extravilanul localității Ogrezeni. Emisarul stației de epurare va fi râul Argeş. Stația a fost dimensionată hidraulic pentru un debit maxim de 1352 mc/zi şi va fi prevăzută cu o treaptă mecanică de epurare (grătare rare, grătare dese, deznisipare degresare), treaptă biologică (bazin biologic cu sistem de aerare cu bule fine, decantare secundară, suflante şi stație de dozare reactiv pentru eliminarea chimică a fosforului), dar şi o treaptă de prelucrare a nămolului (îngroşare şi deshidratare a nămolului). Nămolul deshidratat va fi stabilizat chimic cu var şi va fi evacuat sau stocat în depozitul intermediar amplasat în incinta stației de epurare.

 

Proiectul se întinde pe o suprafață de 10.000 mp, iar valoarea investiției se ridică la 21.793.829 lei. Contractul de lucrări se afla în acest moment în procedura de achiziție.

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI