Concluzie ONU îngrijorătoare pentru România: a crescut traficul și consumul de cocaină

În ultimul raport al UNODC (Biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate) s-a specificat faptul că, la noi în țară, consumul de cocaină e în creștere. Specialiștii au concluzionat că Portul Constanta a devenit o poartă de intrare a tonelor de cocaina din America de Sud, una dintre cauze fiind incertitudinea situației din porturile ucrainene.

 

Tot România este considerată ca fiind o zonă de stocare a cocainei, alături de Grecia, Bulgaria și Ucraina. Cel mai frecvent, cocaina este ascunsă în containerele cu fructe proaspete din America de Sud, în special din Ecuador. La nivel mondial, s-a remarcat nivelul ridicat de colaborare între rețelele criminale.

 

Contactându-l pe Cătălin Țone, pe cel mai bun expert antidrog din România, giurgiuvean de-al nostru, acesta ne-a explicat de unde vine această creştere a traficului şi consumului de cocaină.

 

“Cocaina a fost dintotdeauna un drog căutat pentru efectul ei stimulant al sistemului nervos central, deci există o cerere constantă la nivel mondial. De aceea, producția, originară în America de Sud este în creștere.

Europa atrage cocaina ca un magnet, ca și SUA, de-altfel, respectând proporțiile comparative.

În acest context, țara noastră, prin poziția geografică strategică, a devenit o zonă de interes pentru marile carteluri de traficanți care urmăresc introducerea unor cantități mari de cocaină pe bătrânul continent.

Și, astfel, Portul Constanța este vizat periodic de transporturile importante de cocaină, o dovadă, în acest sens fiind capturile realizate în această zonă.”

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie