Crăciunul e sfânt şi în închisoare! Mai mulți deținuți au mers ieri, la Biserica „Sfântul Gheorghe”, din municipiul Giurgiu pentru a se reculege şi a se apropia de valorile creştine

Deținuții de la Penitenciarul Giurgiu au respirat, ieri, aer liber. Cu prilejul Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului, un număr de 7 persoane private de libertate, clasificate în regim închis, au participat la o slujbă cu profundă încărcătură spirituală și moral-religioasă.

 

      Evenimentul a avut loc ieri, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din municipiul Giurgiu, oferind participanților un moment de reculegere, reflecție și apropiere de valorile creștine.

 

       La finalul slujbei, persoanele private de libertate au interpretat colinde, sub îndrumarea preotului unității și a preotului paroh, și au rostit rugăciuni pentru sănătatea și bunăstarea sufletească, atât pentru ei înșiși, cât și pentru cei dragi.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI