Ultima şedință din luna Aprilie, a Consiliului Județean Giurgiu, a fost una emoționantă pentru toți cei prezenți. Alături de consilierii județeni au participat la şedință muzeograful Constantin Emil Păunescu şi istoricul, editorul şi scriitorul Petre Crăciun.
Preşedintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu, i-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Giurgiu”, scriitorului Petre Crăciun pentru întreaga carieră şi pentru prestigiul adus județului Giurgiu la nivel național.
„Aducem în fața dumneavoastră personalități ale județului care au o activitate absolut meritorie şi pe care poate, nu îi cunoaştem atât de bine cum ar trebui.
Mai mult decât orice, putem folosi exemplul dumnealor, pentru a beneficia într-o măsură mult mai mare, de rezultatul activității dumnealor.
Sunt absolut convins că acest demers este unul care pune în echilibru bunăvoința şi bunătatea comunității giurgiuvene, cu personalități care pot oricând să demonstreze că tot ceea ce fac este în folosul județului Giurgiu”, a declarat Dumitru Beianu.
„Sunt foarte onorat, sunt chiar emoționat, mai emoționat decât atunci când am fost făcut Cetățean de onoare al municipiului. Este mult mai important titlul de astăzi, pentru că vine din partea întregului județ.
Sunt foarte legat de județ, sunt foarte multe activități pe care le-am făcut împreună cu biblioteca şi nu numai”, a declarat Petre Crăciun, vizibil emoționat.
La final, preşedintele Dumitru Beianu i-a înmânat o plachetă şi l-a rugat pe domnul Petre Crăciun să scrie câteva cuvinte în cartea de onoare.
Petre Crăciun este istoric giurgiuvean, editor, scriitor şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Literatură pentru copii și tineret. Este unul dintre cei mai importanți colaboratori ai Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu”.
Autorul contemporan de literatură pentru copii a fost o prezență constantă la cele mai importante evenimente culturale ale județului, alături de Biblioteca Județeană, ajungând în inimile cititorilor prin proiecte și activități care i-au încântat pe cei mici și nu numai, ca ”Povestea de vineri cu Petre Crăciun”, ”Drumul poveştilor, pe urmele marilor povestitori” (2019).
Copiii sunt fascinați de poveștile pe care Petre Crăciun le modelează cu imaginație și patos, iar prin parcurgerea lor, cei mici pot fi regi, împărați, prinți și prințese, eroi curajoși și dornici să descopere noi aventuri, sub bagheta magică a cuvântului scris. Pe lângă acest univers al copilăriei clădit cu minuțiozitate, Petre Crăciun este autorul unor romane complexe, antologii și cărți de colecție, un reputat jurnalist și realizator de filme documentare.









