Search
Close this search box.
ULTIMA ORĂ

Dan Motreanu: “1.467 de tineri din România primesc câte un permis gratuit pentru a călători în Europa”

“Prin programul Discover EU, 35.324 de tineri europeni cu vârsta de 18 ani vor primi câte un permis de călătorie”, anunță europarlamentarul Dan Motreanu, pe pagina sa de Facebook.

 

Discover EU este o acțiune a programului Erasmus+ (2021-2027) iar scopul programului este să le ofere tinerilor în vârstă de 18 ani o experiență de călătorie care le va întări sentimentul de apartenență la Uniunea Europeană și le va permite să exploreze diversitatea Europei, patrimoniul cultural și istoria acesteia, dar şi să își creeze legături cu persoane de pe întregul continent și, în cele din urmă, să se descopere pe ei înșiși.

 

“Beneficiarii permiselor vor călători, singuri sau într-un grup de până la cinci persoane, în perioada 15 iunie 2023 și 30 septembrie 2024. Deplasările se vor efectua cu trenul, excepție făcând doar cei care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate.

La apelul din luna martie 2023, s-au înscris 145.657 de participanți care îndeplinesc următoarele condiții: s-au născut între 1 iulie 2004 (inclusiv) și 30 iunie 2005 (inclusiv); sunt cetățeni sau rezidenți legali ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai uneia dintre țările asociate la programul Erasmus+”, a mai precizat Dan Motreanu.

 

În principiu, solicitanții selectați vor călători cu trenul. Totuși, pentru a asigura un acces cât mai larg posibil, proiectul permite utilizarea unor mijloace alternative de transport, de exemplu feribotul și autocarul dacă este necesar. În cazuri excepționale, dacă nu există niciun alt mijloc de transport disponibil, va fi permisă călătoria cu avionul. Acest lucru va garanta că tinerii care locuiesc pe insule sau în regiuni îndepărtate vor avea și ei șansa de a participa la Discover EU.

 

Participanților selectați li se va acorda, de asemenea, un card european de tineret (EYCA). Acest card va fi disponibil pentru activare în aplicația dedicată Discover EU Travel, accesibilă participanților după finalizarea procesului de rezervare. Cardul este valabil timp de 1 an de la activare și le oferă tinerilor reduceri pentru vizite și activități culturale și de învățare, activități în natură, sport, transport local, cazare, alimente etc.

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie