Sâmbătă, 46 de sportivi de la Dance Factory Giurgiu au participat la un concurs de mare amploare, care a reunit 2.545 de numere înregistrate și 534 de momente artistice. Evenimentul a adus împreună concurenți din peste 10 orașe din țară, dar și participanți internaționali, transformând competiția într-un adevărat festival al performanței, al diversității și al excelenței în dans.
În fața unei competiții puternice, Dance Factory Giurgiu a reușit să se remarce prin profesionalism și talent, dominând podiumul în ambele programe ale concursului. Sportivii au obținut rezultate impresionante:
• 10 locuri I
• 4 locuri II
• 2 locuri III
• 2 locuri IV
Dance Factory Giurgiu a primit premiul pentru cea mai bună școală de dans la categoria Modern, Ballroom & Latin, o recunoaștere valoroasă care confirmă nivelul înalt de pregătire, dedicarea și calitatea actului artistic pe care îl oferă echipa.
Performanțele acestor tineri sunt rodul unei munci neobosite, al pasiunii care îi definește și al dorinței permanente de a evolua. Sub îndrumarea atentă a antrenorilor, sportivii demonstrează la fiecare competiție că dansul este mai mult decât un sport – este o artă, un mod de a trăi și o formă de expresie care unește, inspiră și transformă.
La final de sezon competițional, echipa Dance Factory Giurgiu se pregăteşte pentru serbarea de Crăciun, care va avea loc în luna decembrie, pe scena Teatrului Tudor Vianu.













