De 8 Martie, deputatul PNL Giurgiu, Alexandru Andrei, a împărțit flori doamnelor şi domnişoarelor, din municipiu. Nu a mers singur în această acțiune, ci însoțit de colegii de partid

Liberalii giurgiuveni au împărţit flori, vineri, cu ocazia zilei de 8 Martie, doamnelor şi domnişoarelor din Giurgiu, o tradiţie pe care membrii PNL o respectă an de an, în semn de admirație şi considerație pentru rolul important pe care doamnele îl au în viața de zi cu zi.

 

 

Cu brațul plin de flori, Alexandru Andrei a pornit la pas prin centrul oraşului Giurgiu, pentru a împărți garoafe. Pe lângă flori, deputatul a discutat cu doamnele despre problemele din municipiu, iar la final le-a urat acestora să aibă o primăvară minunată şi plină de realizări.

 

 

„O floare, ca simbol al recunoștinței și respectului pentru femei.

Alături de colegii parlamentari Alina Meclea – deputat și senatorul Toma Petcu, alături de președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu și colegii din organizația municipală PNL am ținut astăzi, de Ziua Femeii, să aducem un modest omagiu tuturor mamelor, fiicelor, surorilor, iubitelor, într-un cuvânt, tuturor femeilor, care merită întreaga noastră admirație pentru tot ceea ce fac.

 

 

Împreună cu colegii și prietenii din PNL, am oferit astăzi câte o floare femeilor întâlnite în cale, împreună cu cele mai sincere urări de bine.

LA MULȚI ANI, TUTUROR FEMEILOR!”, a urat deputatul PNL Giurgiu, Alexandru Andrei.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI