De la Gdansk la Atena, via Ruse și Giurgiu! Cum vrea Flancul Estic să-și asigure mobilitatea militară și lanțurile de aprovizionare. Infrastructură cu dublă utilizare: Podul Giurgiu-Ruse, Autostrada Struma și legătura feroviară cu Grecia, incluse în pachetul comun NATO-UE

Ministerele Transporturilor din Bulgaria, România și Grecia vor depune candidaturi comune în cadrul apelului pentru proiecte din 2026 al Mecanismului pentru Interconectarea Europei, sectorul transporturi (CEF Transport 2021-2027), potrivit agenției bulgare BTA, citată de Agerpres.

 

Este o premieră la acest nivel pentru cele trei state. După ani în care fiecare țară și-a promovat propriile proiecte pe coridoarele europene, Bucureștiul, Sofia și Atena trec la o strategie coordonată, cu proiecte transfrontaliere gândite cap-coadă pe aceeași axă.

 

Apelul CEF Transport 2026 este deja deschis și va rămâne deschis până la 6 octombrie 2026. Acesta este structurat pe două componente majore: Pachetul de Coeziune, destinat reducerii decalajelor de infrastructură între statele membre, și Pachetul de Mobilitate Militară, devenit critic după invazia Rusiei în Ucraina și schimbarea paradigmei de securitate în Flancul Estic.

 

Bugetul total disponibil pentru acest apel depășește 2,5 miliarde de euro la nivel european, iar competiția este acerbă. Miza pentru cele trei țări este să obțină o finanțare de până la 85% din valoarea studiilor și până la 50-70% pentru lucrările de construcție, în funcție de pachet.

 

Toate proiectele propuse în comun sunt situate de-a lungul axelor centrale și vestice ale coridorului european de transport Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee, precum și pe secțiunile conectate ale Rețelei Transeuropene de Transport (TEN-T), inclusiv coridorul Rin-Dunăre.

 

Practic, vorbim despre artera care ar trebui să lege porturile de la Gdansk și Klaipeda de Constanța, Varna, Burgas și, mai departe, de Salonic, Kavala și Atena. În acest moment, tocmai această axă este cea mai fragmentată din TEN-T, cu viteze comerciale feroviare de sub 40 km/h pe unele tronsoane și cu puncte de frontieră unde camioanele așteaptă și 24 de ore.

 

Inițiativa nu este întâmplătoare. Ea este implementată pe baza Memorandumului privind Cooperarea Transfrontalieră Consolidată în cadrul Platformei Coridorului Marea Neagră – Marea Egee și al Planului de Acțiune însoțitor, semnat la Bruxelles în 3 decembrie 2025.

 

Documentul, semnat de cei trei miniștri ai transporturilor în marja Consiliului UE Transport, stabilește pentru prima dată un cadru juridic și tehnic pentru planificarea, pregătirea, finanțarea și implementarea coordonată a proiectelor prioritare transfrontaliere. Altfel spus, cele trei state nu mai depun dosare separate care se opresc la graniță, ci un dosar comun, cu studii tehnice compatibile și calendar de execuție sincronizat.

 

   Ce proiecte concrete depun cele trei țări

 

1. Pachetul de Coeziune – calea ferată, prioritatea zero:

– studiu de prefezabilitate pentru tronsonul feroviar Mihaylovo – Dimitrovgrad. Este veriga lipsă din sudul Bulgariei care ar permite o conexiune rapidă între coridorul IV și granița cu Turcia, dar și cu Grecia. În prezent, traficul de marfă este deviat pe rute ocolitoare.

– studii pentru construcția tronsonului Lyubimets – Svilengrad – frontiera cu Grecia. Acesta este probabil cel mai important proiect feroviar din dosar. Linia va asigura legătura directă electrificată între Bulgaria și rețeaua feroviară elenă, spre Alexandroupolis. Este vitală pentru România, pentru că ar crea o rută feroviară continuă Constanța – Ruse – Svilengrad – Salonic fără transbordare.

 

2. Pachetul de Mobilitate Militară – infrastructură cu dublă utilizare. Aici intră proiectele cu valoare strategică NATO, care trebuie să permită deplasarea rapidă a trupelor și echipamentelor grele, dar care vor fi folosite zilnic și pentru trafic civil.

 

Extinderea porțiunii de la capătul autostrăzii Struma până la punctul de trecere a frontierei Kulata (construcție). Autostrada Struma este artera care leagă Sofia de granița cu Grecia, dar ultimii kilometri înainte de Kulata-Promachonas sunt un blocaj cronic. Finalizarea lor ar fluidiza complet traficul greu dintre Europa Centrală și porturile grecești. Pentru România, este coridorul prin care exporturile spre sud ocolesc în prezent Bulgaria.

 

Studiu pentru autostrada Veliko Târnovo – Nikolaevo – Maritsa. O autostradă est-vest în centrul Bulgariei, care ar conecta nordul, unde intră traficul din România prin Ruse-Giurgiu, cu autostrada Trakia spre Turcia și Grecia.

 

Electrificarea tronsonului cuprins între Podul peste Dunăre și Gara Triaj Ruse (construcție). Acesta este proiectul cu impact direct și imediat pentru România. Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este singura trecere feroviară directă, dar segmentul pe partea bulgară nu este electrificat, ceea ce obligă la schimbarea locomotivei și la întârzieri de ore întregi. Electrificarea ar reduce timpul de tranzit cu peste 60% și ar dubla capacitatea de marfă.

 

Trei factori au forțat această alianță. În primul rând, presiunea economică. Portul Constanța a devenit principalul hub de export pentru Ucraina, dar hinterland-ul său feroviar și rutier spre sud este subdezvoltat. Fără o legătură modernă Ruse – Svilengrad – Grecia, mărfurile românești nu pot ajunge eficient în Mediterana.

 

În al doilea rând, factorul militar. Comisia Europeană finanțează masiv infrastructura cu dublă utilizare. Coridorul Baltic – Marea Neagră – Marea Egee este desemnat oficial drept coridor de mobilitate militară. Un transport de echipament greu din Polonia în Grecia trebuie să poată traversa România și Bulgaria fără restricții de gabarit, greutate sau electrificare.

 

În al treilea rând, lecția CEF. În ultimele apeluri, proiectele izolate, care se opresc la graniță, au avut o rată de respingere de peste 70%. Comisia vrea proiecte mature, transfrontaliere, cu impact de rețea. Memorandum-ul din decembrie 2025 a fost exact răspunsul cerut de Bruxelles.

 

Dacă aceste candidaturi vor fi aprobate, studiile de prefezabilitate ar urma să fie finalizate în 2028-2029, iar primele șantiere pentru electrificarea Ruse și pentru Struma-Kulata ar putea începe în 2030, cu finalizare estimată în orizontul 2033-2034, coincizând cu închiderea actualului exercițiu financiar TEN-T.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI