Ziua Eroilor a fost marcată, în acest an, pe data de 25 mai, potrivit Programului manifestărilor dedicate acestei sărbători, adoptat printr-o Hotărâre a Guvernului. Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de ”sărbătoare națională” și s-a stabilit să fie marcată în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării, potrivit tradiției românești.
Astăzi, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, însoțit de vicepreședinții Elisabeta Mihalcea și Cristian Anculescu, doamna prefect Florentina Stănculescu şi primarul municipiului, Adrian Anghelescu, au participat la ceremonia religioasă și militară organizată cu ocazia “Zilei Eroilor”, în Giurgiu.
Slujba religioasă a avut loc la Biserica “Înălțarea Domnului” și a fost săvârşită de un sobor de preoți, în frunte cu Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie. La finalul Sfintei Liturghii au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor, iar la finalul ceremoniei Ierarhul a ciocnit, conform tradiției, ouă roșii, împreună cu autoritățile locale.