Depuneri de coroane de flori din partea ISU Giurgiu şi Jandarmeria Giurgiu, la monumentul din municipiu, de “Ziua Eroilor”

“Sute de eroi căzuți pe câmpurile de luptă și-au găsit odihna veșnică în județul Giurgiu. Numele lor nu au fost uitate, iar faptele de curaj, devotament și patriotism vor rămâne pentru totdeauna vii în memoria noastră.

 

 

Pentru ei și pentru toți cei care și-au iubit țara mai presus de propria viață, gloria este eternă. Gândurile noastre se îndreaptă astăzi și către eroii pompieri, cei care și-au pierdut viața pe timpul misiunilor în încercarea de a-și ajuta semenii. Suntem datori să nu uităm și să le păstrăm amintirea veșnică”, au scris pompierii de la ISU Giurgiu pe pagina lor.

 

 

Şi jandarmii giurgiuveni au mers alături de colegii lor salvatori pentru a depune coroane de flori la monumentul Eroilor.

 

“În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, odată cu Sfânta Sărbătoare a Înălţării Domnului, românii celebrează Ziua Eroilor, o zi de sărbătoare națională și un prilej de a aduce recunoştinţă şi cinstire memoriei eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă.

 

 

Jandarmii au fost prezenţi la ceremonialul organizat la Monumentul Eroilor din municipiul Giurgiu pentru a omagia pe cei care s-au jertfit pentru patrie. Jandarmeria Giurgiu a fost reprezentată la ceremonialul militar de comanda inspectoratului, garda de onoare, jandarmi pentru depunerea de coroane și garda monumentului. De asemenea, colegii noștri au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică pentru ca evenimentul să se desfășoare fără incidente”, au menționat pe pagina lor de Facebook, jandarmii giurgiuveni.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie