Prima reacție oficială, după ce adolescentul de 17 ani aflat pe motor, în municipiul Giurgiu, şi-a pierdut viața noaptea trecută, după ce a intrat cu motocicleta în autospeciala de poliție care se afla în misiune şi se îndrepta spre un incident.
Deputatul PNL Giurgiu, Alexandru Andrei, în calitate de membru în Comisia de Aparare, Ordine Publică si Siguranță Națională, solicită ministrului de Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, trimiterea de urgență a Corpului de Control al MAI la IPJ Giurgiu.
„În calitate de giurgiuvean, părinte și deputat de Giurgiu îi solicit ministrului de Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, trimiterea de urgență a Corpului de Control MAI la IPJ Giurgiu pentru a stabili adevărul în legătură cu modul de funcționare al acestei instituții și pentru a răspunde întrebării: cum este posibil ca cei care sunt școliți, instruiți și plătiți pentru a ne apăra să devină adevărați gropari pentru giurgiuveni?”, a scris pe pagina sa de facebook, deputatul.
Potrivit lui Alexandru Andrei, nu ar exista certitudinea că semnalele acustice şi luminoase ar fi fost în funcțiune în momentul în care autospeciala de poliție ar fi pătruns în intersecție.
„În primul rând, presei naționale i-a fost ”servită” informația că mașina de Poliție era în misiune, cu semnalele acustice și luminoase pornite. Dar se pare că nu există dovezi concrete în acest sens.
Mai mult decât atât, la momentul producerii accidentului, în fața motocicletei conduse de victimă, la o distanță de aproximativ 50 metri, rula un autoturism condus de prietenul tânărului, care evident a traversat intersecția neauzind și nevăzând semnalele acustice și luminoase ale autoutilitarei de Poliție (în condițiile în care, la ora 3 dimineața, nu este nici circulație, nici zgomot, astfel încât să facă imposibil de auzit și de văzut semnalele acustice și luminoase, dacă ele funcționau).
O altă informație vehiculată în presa națională este că tânărul ar fi consumat alcool; de unde și cine a aflat acest detaliu, atâta timp cât nu s-a făcut autopsia trupului neînsuflețit al copilului? Cum a ajuns în presă această informație și care este interesul în a vehicula această idee?
Un nou semn de întrebare: de ce nimeni nu spune că victima se deplasa pe Bulevardul Eroilor, pe un drum cu prioritate, iar mașina de Poliție iese de pe o stradă lăturalnică; chiar dacă ar fi avut sistemele acustice și luminoase în funcțiune, polițistul de la volan avea obligația să oprească și să se asigure, neavând vizibilitate în acea intersecție.
Toate aceste întrebări justificate îi revoltă pe mulți din cetățenii orașului, care se întreabă dacă nu cumva cineva încearcă să mușamalizeze toată această tragedie”, a mai adăugat Alexandru Andrei.
Cerința deputatului PNL către ministrul Cătălin Predoiu vine şi după ce, în urmă cu doar 4 zile, un alt poliţist a lovit mortal cu autoturismul o femeie aflată pe trecerea de pietoni, pe şoseaua Alexandriei, din municipiul Giurgiu.
„Este al doilea accident mortal petrecut în mai puțin de o săptămână la Giurgiu în care sunt implicați polițiști (după ce, acum câteva zile, o femeie era lovită mortal pe o trecere de pietoni de o mașină condusă tot de un polițist – eveniment ce nu a fost mediatizat).
Din nefericire, cele două accidente tragice sunt dovezi ale faptului că exact cei care ar trebui să ne apere sunt cei care lovesc mortal…
Acum toată lumea așteaptă răspunsuri, însă, la cât de transparentă este Poliția Giurgiu, e greu de crezut că vom obține aceste răspunsuri.
De altfel, nu este primul incident în care sunt implicați polițiști, iar IPJ Giurgiu ascunde multe lucruri ce ridică serioase semne de întrebare, probleme pe care le voi ataca într-o postare ulterioară.”, mai spune Alexandru Andrei.









