Search
Close this search box.
ULTIMA ORĂ

Deputatul PNL Giurgiu, Maria Gabriela Horga: “Lege în vigoare pentru giurgiuveni! Legea care prevede introducerea municipiului Giurgiu pe lista localităților ai căror locuitori beneficiază de pensionarea cu doi ani mai devreme, fără penalizare, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis”

Municipiul Giurgiu a fost adăugat pe lista localităților ai căror locuitori vor ieşi cu doi ani mai devreme la pensie, grație unui amendament inițiat de Gabriela Horga, alături de colegii din PNL Giurgiu, amendament votat de Parlament şi publicat în Monitorul Oficial (legea nr.212/2023).

 

“Am făcut, astfel, dreptate pentru giurgivenii care au fost afectați de efectele poluării produse de fostul combinat chimic. Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în municipiul Giurgiu și pe o rază de opt kilometri în jurul localității vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani de zile.

Am susținut de fiecare dată proiectul și amendamentul privitor la Giurgiu, atât la Senat, cât și în cadrul Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaților și în cadrul Comisiei pentru mediu, alături de colegii mei”, a precizat Maria Gabriela Horga.

 

Din păcate, poluarea cauzată de fumul toxic de clor emis de combinat a afectat sănătatea locuitorilor pe termen lung, iar acum, prin această lege, giurgiuvenii au şansa să iasă mai devreme la pensie.

 

“Este o reglementare de care beneficiază de mai mult timp cetățenii din alte localități afectate de poluare. Aceste măsuri au fost luate pentru că există anumite regiuni care au fost supuse unui grad mai ridicat de poluare şi risc faţă de media naţională”, a mai adăugat deputatul liberal.

 

 

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie