Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu va fi reprezentată la cea de-a zecea ediție a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, de Nicoleta Tănase și Mădălina Epure, asistenți sociali în cadrul Complexului Case de tip familial pentru copii II și Complexul de Servicii Sociale.
Asistenții sociali din cadrul DGASPC Giurgiu, Nicoleta Tănase și Mădălina Epure au fost nominalizate la categoria „Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului”.
Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială este un proiect inițiat de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România și are ca obiectiv celebrarea profesiei de asistent social, promovarea și recunoașterea meritelor asistenților sociali din România precum și a celor care contribuie la promovarea profesiei de asistent social și la dezvoltarea asistenței sociale în România.
Evenimentul organizat la București, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, va avea loc în data de 19 martie la Ateneul Român.









